65 DE ANI CNR UNESCO
Aniversarea celor 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO a prilejuit un eveniment hibrid realizat de 360 Revolution cu ajutorul platformei 360Live.Events.
Aniversarea celor 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO a prilejuit un eveniment hibrid realizat de 360 Revolution cu ajutorul platformei 360Live.Events.
Ediția a XIV-a a Bienalei Naționale de Arhitectură din România a fost organizată cu ajutorul 360 Revolution, care a asigurat infrastructura tehnică. Bienala Națională de Arhitectură – România este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat de Uniunea…
În organizarea Asociației FilmEvent, la finele lui 2021 a avut loc spectacolul „Artiști pentru viață”, un eveniment impresionant, desfășurat pe Arena Națională, în memoria celor 56.000 de persoane care au murit din cauza Covid 19. Un maraton muzical la care…
Galei Excelenței „Împreună protejăm România”, sub egida Academiei Române este deja un eveniment tradițional organizat de trustul de presă MediaUno, un partener special al 360 Revolution. Echipa noastră a asigurat întregul suport tehnic și a realizat transmisiunea live pentru rețelele…
Să lucrezi pentru „Promenada Operei” este mereu o bucurie. Echipa 360Revolution s-a ocupat de producția tehnică a acestui eveniment cultural în aer liber, care a adus laolaltă spectacole de operă, balet și concerte simfonice în fața Operei Naționale București.
CLAAS România este unul dintre partenerii noștri pe termen lung: am creat împreună evenimente unice, lansări de modele noi de utilaje agricole, servicii, aniversări. Le mulțumim și le promitem sprijin constant, pentru a reflecta în evenimente lucrurile minunate pe care…
360 Revolution este partener multianual al Galei Premiilor UNITER, oferind suport tehnic și asistență. Iubitorii de teatru sunt, o dată pe an, mai aproape de actorii, regizorii, scenariștii, scenografii lor preferați, alături de toți cei care ne bucură, prin munca…
În anul 2020, Arena Națională va găzdui 4 meciuri de la EURO 2020. Pentru a marca faptul că mai este doar 1 an până atunci, Primăria Capitalei a organizat un eveniment pe arenă, constând într-un concert susținut în fața spectatorilor…
EFFIE este Festivalul care premiază cele mai eficiente campanii de publicitate desfășurate în țara noastră în anul anterior. Ca în fiecare an, Gala de Premiere este un eveniment “must attend” pentru întreaga industrie de publicitate, desfășurându-se deja de câțiva ani…
Un eveniment lunar în care creatori români își fac arta lor accesibilă publicului larg și cu ajutorul realității virtuale. Început în anul 2018, evenimentul continuă și pe parcursul acestui an. Echipa noastră asigură suportul tehnic al acestui eveniment.